Social
Patron de club, interzis un an pe stadioane
Decizie incredibilă a Jandarmeriei. Adrian Mititelu jr., fiul patronul clubului FC U Craiova, Adrian Mititelu, a fost interzis un an pe stadioane, după un incident petrecut, luni, la meciul cu Rapid.
În minutul 73, meciul a fost întrerupt de un scandal între rapidişti şi persoane din delegaţia oaspete, aflate la tribuna I.
O sticlă a fost aruncată din acea zonă a arenei către rapidişti, în momentul în care se pregăteau să reia meciul după dictarea unei lovituri libere.
Fundaşul gazdelor Cristian Săpunaru a intrat într-un conflict verbal cu persoanele din delegaţia craiovenilor, aflate la Tribuna I, în timp ce Buşu a aruncat pe margine recipientul. Partida a fost întreruptă mai mult de un minut în urma acestui incident.
Marţi, jandarmeria a anunţat că un oficial al echipei craiovene, pe care nu l-a numit, a fost sancţionat cu măsura interzicerii accesului pe stadioane timp de un an.
"Cu privire la incidentele care au avut loc la meciul de fotbal dintre echipele FC Rapid Bucureşti şi FC U Craiova 1948, facem precizarea că a fost aplicată o sancţiune contravenţională şi s-a stabilit măsura complementară de interzicere a accesului la competiţiile sportive, pe o perioadă de un an.
Sancţiunea contravenţională a fost aplicată unui oficial al clubului FC U Craiova 1948, conform art. 20, lit. i, din Legea nr. 4 /2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive. În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare.
Reamintim că, persoanelor care săvârşesc astfel de fapte li se poate aplica, pe lângă amendă şi sancţiunea complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au săvârşit fapte antisociale, potrivit Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive", a precizat Jandarmeria.
Presa sportivă a scris că persoana sancţionată este Adrian Mititelu jr., deşi nu este clar dacă acesta a fost cel care a aruncat sticla.