Politică
Parlamentarii au făcut comisie ca să (nu) își taie pensiile speciale
Pensiile speciale se tot taie de ani buni, dar numai la televizor. Pensiile magistraților sunt greu de tăiat, că nu vrea Curtea Constituțională, dar nici pensiile parlamentarilor nu au dispărut, pentru că aleșii sunt maeștri în a trage de timp.
Pe principiul că atunci când vrei să îngropi o problemă, faci o comisie, în parlament s-a decis constituirea unei Comisii de Statut care să analize proiectele ce vizează pensiile speciale.
"Am cerut în cadrul plenului constituirea unei Comisii de Statut. După constituirea Comisiei de statut, aceasta poate elabora raportul pentru cele trei proiecte de lege, noi vom susține introducerea pe ordinea de zi a plenului pentru votul final asupra proiectului de lege ce va elimina pensiile speciale", a declarat Ludovic Orban, președinte PNL.
Cele trei proiecte au fost înainte de USR, PNL şi PSD. Parlamentarii îşi pasează acest subiect intre ei, depun pe rând proiecte pentru tăierea acestor pensii, dar până acum nu s-a întâmplat nimic.