Eveniment
Pariu pe o partidă de sex
Judecătoria Târgu Jiu a luat act zilele trecute de renunțarea la urmărirea penală a unui elev de la un liceu tehnologic din localitate, acuzat că a lovit un coleg.
Fapta s-a petrecut în anul 2021, într-un cămin de elevi. Doi băieți, colegi de cameră, au jucat biliard online și au pus pariu, stabilind ca, la final, cel care va pierde să întreţină un act sexual oral cu cel care va câştiga.
Băiatul de 15 ani care a pierdut partida s-a așezat în genunchi și a încercat să îi dea pantalonii jos celui de 14 ani, pentru a se achita de pariu, moment în care a primit o palmă peste față și un șut în fund. Cum momentul a fost filmat de un alt copil și a ajuns în mediul online, directoarea școlii a sesizat autoritățile.
“Din analiza probelor administrate în cauză şi a împrejurărilor care au precedat şi succedat faptele comise, a rezultat că nu există interes public în urmărirea acestora”, au stabilit procurorii, astfel că dosarul penal a fost închis.