Eveniment
Părinții, buni de plata pentru prostiile copilului
A fost identificat autorul vandalizarii statiilor de troleibuz din municipiul Târgu Jiu. Polițiștii locali sunt cei care au depistat ca este vorba de un minor de 12 ani.
Pentru ceea ce a făcut, părinții copilului sunt buni de plata: 500 de lei este amendă și trebuie sa curețe mazgaliturile odraslei.
"Polițiștii locali l-au identificat pe "autorul" inscripțiilor făcute pe stațiile destinate mijloacelor de transport în comun. Fiind vorba de o persoană minoră, sancțiunea contravențională în valoare de 500 lei a fost aplicată părinților băiatului de 12 ani, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 Republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Totodată, Legea nr. 61 din 1991 prevede și obligativitatea "înlăturării de către contravenient a înscrierilor, însemnelor sau desenelor, cu redarea stării inițiale a bunului scris, pictat, desenat sau deteriorat ori cu refacerea acestuia, după caz", se arata intr-un comunicat al Poliției Locale Târgu Jiu.