Social
Parcările din Târgu Jiu, monitorizate cu un sistem modern
Primăria Târgu Jiu a anunțat că pregătește un sistem integrat de monitorizare a parcărilor publice cu plată de pe raza municipiului.
Cele câteva sute de locuri de parcare în parcările publice cu plată de pe raza orașului Târgu Jiu vor fi monitorizate cu un sistem modern. Primăria Târgu Jiu lucrează la un studiu de fezabilitate și un proiect tehnic pentru implementarea sistemului integrat de monitorizare și control a parcărilor publice. După ce sistemul va fi disponibil, șoferii vor putea afla în timp real numărul de locuri de parcare disponibile.
Polițiștii locali vor putea să monitorizeze mai ușor parcările din municipiu și vor putea interveni în cazul unor probleme legate de neplata locului de parcare sau alte incidente.
Cea mai mare parcare din Târgu Jiu, cea din Piața Centrală, unde sunt de fapt două spații mari de parcare, are cele mai mari încasări, dar și cel mai mare trafic. Parcările de la Piața Centrală sunt închise cu barieră și funcționează cu tichete de acces. La celelalte parcări din Târgu Jiu taxa de parcare se poate achita cu ajutorul telefonului mobil.