Social
Panică într-o comună din Gorj. “Alo, așteptați să moară oameni?”
Este alertă printre locuitorii comunei Baia de Fier din județul Gorj. Localnicii se plâng pe grupurile de socializare că mulți dintre ei au vărsături și diaree, suspicionând că sunt probleme cu apa de la robinet.
“Avem un virus sau ceva de genul, pentru că foarte mulți din cunoscuții mei au diaree și vărsături și nimeni nu zice nimic”, a scris un localnic, care a primit zeci de confirmări.
Iată câteva dintre reacțiile oamenilor din Baia de Fier. “E mai demult, dar văd că se tace, nu se sesizează nimeni din autorități, DSP este ocupat cu covid, altceva nimic, sunt foarte multe cazuri, mai ales la copii. Alooo, așteptați să moară oameni???”, este un astfel de comentariu.
Oamenii cred că apa de la robinet ar fi cauza. “Am auzit că a fost apa de la robinet contaminată cu ceva, bine asta neoficial vorbind”, “La mine în familie două cazuri. Și am mai auzit de încă 20-30 de persoane din sat”, “Am înțeles că ar fi din apa de la chiuvetă. Cei din familia mea care nu au băut apă de la robinet, nu au avut nimic”, sunt alte comentarii.
Problema a apărut înainte de Revelion. “Cel mai probabil e rotavirus. Atenție cei care aveți copii mici, în special bebeluși, să mergeți de urgență la spital la primele semne de diaree sau vărsături. Nu îi mai tratați acasă, că nu știți la ce va expuneți”, a comentat cineva. “Cum nimeni nu zice nimic? Ca vuiește Baia dinainte de Revelion...Și ai mei sunt varza”, este o altă reacție.
Sunt familii întregi care au trecut prin această situație, după cum rezultă din comentarii. “Toată familia! La simptome adaug: frisoane, temperatură, amețeală!”, a scris cineva. “Și părinții mei cu simptom de o zi, iar eu cu amețeli îngrozitoare de 4 zile ”, a reacționat un localinic.
Nici turiștii nu au scăpat. “Și nepoata mea de la Timișoara, venita la Baia de Revelion, este acum la spital la Novaci, la urgență, la perfuzie. În ce secol trăim.... nu face nimeni nimic???”, “Pe mine 8 zile m-a tinut. De 2 zile mă simt mai bine, dar a fost la fel, super balonată, vărsături, diaree.... etc”, “Și eu am fost în aceeași situație 4 zile, după care a urmat mama 7 zile... au fost chinuri și dureri îngrozitoare”, au relatat localnicii din Baia de Fier.