Actualitate
Pâine transportată în condiții mizere. Amendă!
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare (DSV) Gorj au aplicat în ultima săptămână două amenzi și un avertisment, vizați fiind operatori sau persoane fizice din Slivilești, Văgiulești şi Motru.
Cea mai mare sancțiune, de 1500 de lei, a fost aplicată conducătorului unei autoutilitare, pentru transportul produselor de panificație în condiții mizere. Mijlocul de transport era neigienizat, susțin inspectorii sanitari. ”Paviment murdar, plafon cu zone de mucegai, suprafaţa interioară a uşilor de acces fără protecție”, au precizat reprezentanții DSV Gorj. De asemenea, șoferul nu fost prezentat documentul de înregistrare sanitara-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor aferent mijlocului de transport.
Inspectorii DSV Gorj au mai dat o sancțiune, de 1.200 lei, administratorilor unui magazin alimentar, întrucât persoana care deservea unitatea la data controlului nu deţinea echipament de protecţie adecvat şi nici fişă de aptitudini care să ateste efectuarea analizelor de verificare a stării de sănătate.
Totodată, proprietarul unei exploatații de animale a primit un avertisment scris, pentru sacrificarea şi înstrăinarea de animale fără documentele prevăzute de legislația sanitară-veterinară în vigoare.