Eveniment
Păcălit cu avizele pentru un parc fotovoltaic
Un brașovean a fost reținut, joi, de polițiștii gorjeni pentru înșelăciune. Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au pus, joi, în executare cinci mandate de percheziție domiciliară (4 în județul Brașov și unul în județul Olt), la sediul social și punctele de lucru al unei societăți comerciale și locuința administratorului entității economice.
Este vorba de un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, reținându-se faptul că, în perioada martie 2023 - 2024, un bărbat de 41 de ani, domiciliat în municipiul Brașov, județul Brașov, a indus și menținut în eroare un gorjean, având calitatea de mandatar al unei societății comerciale, din județul Gorj, cu privire la faptul că îi va realiza studiul de soluție și va obține toate autorizațiile necesare pentru construirea unui parc fotovoltaic, prejudiciul fiind de 130.000 de lei.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate mai multe înscrisuri, în vederea continuării cercetărilor.
Urmare a probatoriului administrat, s-a dispus reținerea bărbatului de 41 de ani, administrator în fapt al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.