La modă

Oraș decorat de voluntari

Orașul Novaci va fi decorat, și în acest an, de voluntari. Novăcenii sunt invitați să dea o mână de ajutor, să confecționeze decorațiuni care vor fi expuse în parcurile din oraș. Singura condiție: Să fie evitat tot ce ține de kitsch, fast și opulență.

De săptămâna viitoare, în oraș, vor fi deschise și atelierele lui Moș Crăciun, în cadrul cărora vor fi realizate aceste decorațiuni pentru sărbătorile de iarnă.

Coordonatorii proiectului au transmis că este nevoie de persoane care știu să folosească un ferăstrău, o bormașină, o pensulă, foarfecă, un ciocan, clește sau patent.

"Pentru imaginea orașului nostru contează fiecare sugestie, gând sau faptă care vine în folosul proiectului. Dorim să realizăm lucruri frumoase, interesante, de bun gust, simple, doar din materiale naturale, rod al minții creatoare a celor care doresc să dea frâu liber propriei imaginații. Dorința noastră este aceea de a nu ne depărta de specificul local, de tradiții, de simplitatea existenței noastre, de a omite tot ce ține de kitsch, fast și opulență”, anunță Elena Basarabă, cea care coordonează aceste activități.

Vizualizări: 834

Alte articole din La modă:

Citește și: