Politică
Oltenii își făcură partid politic
Un nou partid politic a fost înființat, în aceste zile, în județul Gorj. Se numește Alianța Oltenilor și unul dintre fondatori e jurnalista Roxana Stoian, un om de mass-media cu o experiență bogată în jurnalism și în antreprenoriat. Descrie Alianța Oltenilor ca un partid deschis tuturor categoriilor sociale, cetăţenilor care înțeleg să se implice pentru binele comunității, să lupte pentru drepturile lor, să îi ajute pe cei aflați în nevoie.
Partidul are sediul central în Târgu Jiu și are trei membri fondatori: Roxana Stoian - președinte interimar, cu o experiență de peste 20 de ani în jurnalism și antreprenoriat, Cristiana Guran - specialist resurse umane și Daniel Vasile Turea, la rândul lui cu o experiență de două decenii în diferite unități din Complexul Energetic Oltenia.
„Am luat decizia de a pune bazele unui proiect politic în vara anului trecut, după ce am constatat că mai mult de jumătate dintre cunoscuții mei cu care abordam subiecte politice îmi spuneau că nu merg la vot, pentru că nu au cu cine vota. Înființarea partidului a durat mai mult decât am estimat, iar alegerile locale au fost mutate cu patru luni mai devreme, astfel că ne vedem în situația de a anunța acest proiect cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile din 9 iunie. Dar, renunțarea sau resemnarea nu ne caracterizează, intrăm în lupta electorală și așteptăm alături de noi oameni curajoși și cu viziune, care au soluții la problemele de care ne plângem cu toții și împreună cu care să construim un proiect politic. Chiar dacă 2024 va fi mai mult un antrenament, este un an bun să începem acest proiect“, a spus Roxana Stoian, președinte fondator interimar.
Semnul permanent al partidului este format din litera O de la Oltenia, peste care este plasată sabia lui Tudor Vladimirescu, olteanul simbol al luptei pentru libertate și dreptate.