Social
Oltenii de la FCU Craiova, pe primul loc în play-out
Oltenii de la FC U Craiova au revenit pe primul loc în clasament după ce s-au impus fără emoții pe terenul celor de la U Cluj, scor 3-0, în etapa a treia a play-out-ului din Superliga.
Echipa antrenată de Nicolo Napoli și-a făcut meciul ușor încă din prima repriză, pe care a reușit să o încheie cu scorul de 3-0 pe tabelă. Toate golurile echipei din Bănie au fost marcate de Aurelian Chițu, cel mai bun jucător al acestei partide care a decis de unul singur victoria.
Vârful de atac al formației antrenate de Nicolo Napoli a marcat cele trei goluri într-un interval de numai 23 de minute. Fotbalistul în vârstă de 32 de ani a deschis scorul în meciul de la Mediaș încă din minutul 5, când l-a executat pe Gorcea cu un șut la colțul lung, imparabil. În minutul 7, Aurelian Chițu s-a trezit cu mingea la picior în fața porții goale, astfel că nu a fost nevoie decât să împingă balonul în plasă pentru 3-0. În minutul 27 acesta și-a desăvârșit „opera” după ce Bauza l-a găsit excelent cu o pasă în fața porții, iar Chițu nu a făcut altceva decât să îndeplinească o formalitate.
În urma acestui rezultat, FC U Craiova a urcat pe primul loc al clasamentului play-out-ului, iar U Cluj rămâne la numai două puncte deasupra locurilor de baraj.