Actualitate
O treime din excavatoarele miniere nu au funcționat în acest an
Carierele miniere din Oltenia se închid pas cu pas, pe bucăți, chiar înainte să le vină sorocul prevăzut în planul de restructurare.
Potrivit unui raport al Consiliului de Supraveghere, mai mult de o treime din excavatoarele cu rotor au stat în acest an, din cauze diverse. Unele nu au avut personal, altele nu au front de lucru, altele sunt în conservare, iar unele nu mai sunt funcționale.
Cităm din raport: “În ceea ce privește disponibilitatea echipamentelor miniere, menționăm că în cele 6 luni ale anului 2023, în cadrul Sucursalei Miniere au fost folosite în exploatare un număr de 43 excavatoare cu rotor (62,3%), iar un nr. de 26 excavatoare cu rotor (37,7%) nu au funcționat din următoarele cauze:
UMC Roșia-Peșteana
Sector Roșia
Excavatorul E1400-09 nu dispune de front de lucru din cauza blocajului tehnologic;
Excavatorul E1300-05M nu este programat tehnologic.
Sector Peșteana
Excavatoarele E1400-03 și E1400-05 nu sunt programate tehnologic.
UMC Rovinari
Sector Pinoasa
Excavatoarele E1400-04 și E1400-10M nu dispun de front de lucru.
Sector Tismana
Excavatorul E1300-02 nu dispune de personal;
Excavatoarele E1300-03M și E1400-04 nu au fost programate tehnologic.
Perimetrul Rovinari – excavatoarele E1400-01, E1400-02, E1400-03, E1400-05 și E2000 M se află în conservare.
UMC Jilț
Sector Jilț Sud
Excavatoarele E1400-12M, E1400-13 și E1400-15 nu dispun de personal.
UMC Motru
Sector Roșiuța
Excavatorului E1400-01 i-a fost schimbat fluxul tehnologic.
Cariera Husnicioara
Excavatoarele E1400-01 și E1400-06 nu dispun de front de lucru;
Excavatorul E1400-03 se află în conservare.
Sucursala Minieră
Excavatoarele E1400-01 și E1400-03 de la C. Ruget, excavatorul E1400-01 de la C. Bustuchin și excavatoarele E1400-01 și E1400-02 de la C Peșteana Sud staționează ca urmare a opririi activității. Excavatorul E2000-02M de la sectorul Roșia a staționat din cauza lipsei frontului de lucru, datorat blocajului tehnologic. Acesta a pornit în data de 20.03.2023.
Excavatorul E1400-03 de la sectorul Pinoasa a fost blocat din cauza întârzierii exproprierilor. Acesta a pornit în data de 01.03.2023”.
La cum evoluează situația, la anul vor avea mai mult de jumătate din utilaje trase pe dreapta. Dar vom vorbi, desigur, despre salvarea mineritului.