Actualitate

O termocentrală se închide, dar nu se mai opune nimeni

O termocentrală a Complexului Energetic Oltenia se închide peste nouă luni, dar nu se mai opune nimeni. Este vorba despre termocentrala de la Ișalnița.

Liderul de sindicat Nicușor Văduva spune că este termocentrala cu cei mai mulți pensionari reangajați, tocmai pentru că se vrea închiderea termocentralei în liniște. Tocmai de asta, nu se mai opune nimeni.

Ministerul Energiei a anunțat că Termocentrala Ișalnița, una dintre cele mai vechi unități energetice din România, riscă să fie închisă definitiv peste nouă luni, dacă nu se modifică Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și legislația aferentă.

„Conform Planului de Restructurare Revizuit al CEO pentru perioada 2021-2026, aprobat de Comisia Europeană, blocul energetic nr. 7 al Termocentralei Ișalnița ar trebui închis definitiv la 31 decembrie 2025. Orice prelungire a funcționării ar necesita investiții semnificative, estimate la câteva zeci de milioane de lei, atât în instalațiile tehnologice, cât și în extinderea capacității de depozitare a zgurii și cenușii”, a transmis Ministerul Energiei.


Închiderea acestei unități ar avea un impact economic semnificativ și ar afecta 280 de angajați, dintre care 100 au contracte pe perioadă determinată.

Vizualizări: 1,590

Alte articole din Actualitate:

Citește și: