Social
O primărie din Gorj vinde șapte terenuri
Administrația locală din comuna gorjeană Runcu vrea să vândă, prin licitație publică, șapte terenuri din proprietatea privată a localității. Sunt imobile care figurează ca pășune, cele mai multe fiind situate în intravilan, respectiv cinci dintre acestea.
Terenurile respective au suprafețe diferite, cel mai mic are 179 mp, iar cel mai mare are 1638 mp, fiind situate în satul Runcu. Conform hotărârii Consiliului Local adoptată în 30 septembrie, motivul vânzării acestor terenuri este ”administrarea eficientă a domeniului public și privat al Comunei Runcu pentru atragerea de venituri suplimentare la bugetul local, prin valorificarea patrimoniului comunei Runcu”.
Terenurile respective au fost evaluate de un evaluator autorizat. Valoarea totală a acestora este de aproape 40.000 lei. Printr-un regulament, administrația locală a stabilit ca unui ofertant să nu-i poată fi atribuite prin licitație mai mult de două loturi, iar pasul de licitare va fi de 10% din valoarea prețului de pornire. La licitație pot participa atât persoane fizice, cât și juridice.