Eveniment

O nouă tragedie după o pană de oxigen. Trei morţi!

Un nou eveniment tragic a avut loc la Spitalul "Victor Babeş" din Bucureşti. Trei pacienţi, depistaţi cu noul coronaviurs, au decedat după o defecţiune la instalaţia de oxigen. În unitatea mobilă ATI erau internaţi 8 pacienţi, cei cinci care au supravieţuit fiind transferaţi la alte spitale. 

"Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune, respectiv presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale. În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR", transmite Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 a ajuns şi o sesizare privind acest caz, ea fiind făcută de primarul capitalei, Nicuşor Dan. 

După lungul şir de nereguli şi astfel de cazuri triste, demisiile sunt la un singur pas. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este depăşit de situaţie, dar se pare că încă are sprijinul coaliţiei de guvernare.

Vizualizări: 2,068

Alte articole din Eveniment:

Citește și: