Eveniment
O noapte de arest pentru un bărbat obligat să stea departe de fratele său
Un bărbat în vârstă de 33 de ani din comuna gorjeană Polovragi a stat o noapte în arest după ce a încălcat ordinul de protecție prin care era obligat să stea departe de frate și de cumnata sa.
Bărbatul a fost reținut sâmbătă de polițiștii din Novaci, pentru 24 de ore. ”Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul, la aceeași dată, ar fi revenit la locuința fratelui său, din comuna Polovragi deși, prin ordinul de protecție, i-a fost interzis să se apropie de fratele său, cumnata și de locuința acestora”, a transmis IPJ Gorj.
Conform oamenilor legii, bărbatul nu avea voie să se apropie de rudele sale la o distanță mai mică de 300 metri.