Eveniment
O mamă beată a rupt pantalonii polițistului
Un bărbat din Târgu Cărbunești și mama sa au scăpat cu pedepse cu suspendare, deși sunt acuzați de ultraj și alte infracțiuni. Mai exact, au lovit un polițist și un jandarm, au rupt pantalonii unuia dintre ei, au distrus ochelarii celuilalt și au aruncat și o găleată cu apă peste oamenii legii.
Sentința Judecătoriei Târgu Cărbunești din 15 septembrie nu este definitivă. Tânărul are o pedeapsă cu suspendare de un an și 10 luni de închisoare, iar mama lui a primit un an și patru luni, cu suspendare.
Cel care a sunat la poliție este soțul femeii, respectiv tatăl tânărului. Acesta a sunat la 112 pentru a anunța că fiul său încalcă ordinul de protecție.
Ajunși la fața locului, polițistul și jandarmul l-au luat pe tânăr de brațe, pentru a-l conduce la autospeciala poliției. Beată fiind, mama tânărului s-a luat la ceartă cu oamenii legii. L-a apucat pe polițist de pantaloni, pentru a-l pune la pământ, dar a reușit doar să îi rupă.
“Cu referire la inculpata ##, s-a reţinut că, în aceeaşi ocazie, aflându-se în stare de ebrietate, şi observând că persoanele vătămate îl conduc pe fiul său către autospeciala de poliţie, a intervenit verbal şi fizic pentru a asigura scăparea fiului său, exercitând acte de violenţă faţă de cele două persoane vătămate, împingându-le, trăgându-le cu mâinile de uniformă, înjurând şi blestemând permanent persoanele vătămate, smulgând epoletul de pe umărul drept al persoanei vătămate ##, lovind cu palmele peste faţă persoana vătămată ##, zgâriind-o la nivelul capului, respectiv la ceafă, aceasta neputându-se apăra întrucât asigura imobilizarea inculpatului ##, aruncând cu o găleată cu apă asupra celor două persoane vătămate, luând o scândură de lemn şi apropiindu-se de persoanele vătămate pentru a le lovi cu aceasta, renunţând însă la aceste intenţii, deoarece fiul său, în urma exercitării de violenţe asupra aceloraşi persoane vătămate, reuşise să-şi asigure scăparea”, se arată în documentul de la instanță.
Tânărul a prins curaj, văzând atitudinea mamei sale, așa că i-a lovit pe oamenii legii. Interesant este că mai multe filmări au ajuns în posesia poliției, chipurile de pe o pagină de socializare. “Prin adresa din data de 15.02.2021 I.P.J. Gorj- Poliția Oraşului Tg. Cărbuneşti a răspuns că nu s-a putut stabili identitatea persoanei care a efectuat respectivele înregistrări. Acestea au fost descărcate la momentul respectiv de comisar şef ### din cadrul I.P.J. Gorj - Poliția Oraşului Tg. Cărbuneşti, de pe o reţea de socializare respectiv facebook şi retrimise pe whats-app agentului şef principal de poliţie ##-tehnician criminalist. Acesta din urmă a procedat la ridicarea înregistărilor de pe telefonul mobil prin video-filmare cu camera foto şi la transferarea acestora pe un suport optic tip DVD”.
La instanță, femeia nu și-a recunoscut faptele, dar oricum a dat declarații neclare. „Arăt că recunosc faptele așa cum au fost descrise în rechizitoriu. Unele fapte sunt neadevărate deloc. Nu este adevărat că am bătut pe cineva, nu este adevărat că am hărţuit pe cineva, nu este adevărat că nu am fost beată deloc, eu le-am spus să nu se atingă de copil că este bolnav. Domnii polițiști care au venit la mine la poartă, ######### și ##### nu m-au înţeles, parcă eu cu vorbeam altceva, ei nu mă înţelegeau deloc. De lovit cu palma, nu i-am lovit. Să ţineţi cont că nu am unghii lungi și nu suport vopseaua, nu e plăcea mea. Cu ștachete nu a dat nimeni sau cu blana, nu i-am atins pe domnii poliţiști. (...) Când au venit poliţiştii la poartă la chemarea soţului. Eu venisem cu vitele din pădure. Politiștii veniseră să îl ia pe copil de acasă pentru ordinul acesta. Soţul meu a venit să le dea poliţiştilor hârtia de la spital cu diagnosticul copilului că e bolnav. ###### ######### a luat hârtia, a strâns-o și aruncat-o jos, zicând: „eu nu cred ### astea” și i-a zis copilului să intre în maşină, l-a forţat. Eu i-am spus spus copilului să se urce în mașină și copilul nu a vrut. (..) În concluzie, eu nu recunosc faptele descrise în rechizitoriu, eu nu am făcut așa ceva. Eu solicit ca judecata să aibă loc în procedura simplificate aşa a zis copilul pentru că noi suntem împreună”, este o parte din declarația femeii.
În schimb, fiul ei “a recunoscut şi a regretat săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa arătând că s-a speriat de faptul că era condus în autospeciala de poliţie şi a dorit să-şi asigure scăparea”.
Apelul va fi judecat la Tribunalul Gorj.