Actualitate
O casă și incompetența blochează extinderea Carierei Jilț Nord
O casă și neputința șefilor din Complexul Energetic Oltenia blochează extinderea Carierei Jilț Nord. Oficialii companiei au trimis în ultimul ceas documentele la Guvern pentru a fi emisă hotărârea de Guvern pentru extinderea Carierei Jilț Nord.
Trebuie să fie aprobată exproprierea proprietarului casei care stă acum în calea excavatoarelor. Salariații de la Jilț Nord nu pricep nici ei de ce se tărăgănează totul și de ce nu se deblochează lucrurile. Amenință cu proteste extreme la Târgu Jiu, la ușa lui Dan Iulius Plaveti, managerul companiei, dacă nu se rezolvă situația.
„Noi avem tot interesul să continue acttivitatea pentru că este vorba de locurile de muncă. Nu înțelegem de ce se acționează cu o asemenea lentoare. Pentru alte subunități miniere s-a putut, la Jilț nu se poate. Nu e nevoie decât de un act normativ să fie realizată exproprierea. Dacă nu se deblochează activitatea în zona respectivă suntem deciși să intrăm în greva foamei la Târgu Jiu în fața sediului CEO”, a declarat Marius Berca, sindicalist în cadrul Carierei Miniere de la Jilț Nord.
Extinderea Carierei Jilț Nord a fost aprobată încă din anul 2015, la o capacitate de 4,5 milioane tone lignit pe an.
Dar anii au trecut și incompetența începe să-și spună cuvântul. Salariații spun că în câteva săptămâni, activitatea se va bloca de tot în Jilț Nord pentru că excavatoarele nu mai au unde să înainteze. Oficialii companiei nici măcar nu s-au înțeles cu proprietarul casei care blochează extinderea carierei de cărbune. Poate nici nu le-a păsat dacă luăm în calcul că mulți oameni din satul Runcurel spun că exproprierile ar fi început de la coadă, nu de la cap. Nu de la casele care erau cel mai aproape de utilaje, ci de la altele situate la depărtare mare, dar care aveau proprietari cu pile, iar asta a dat viteză exproprierilor.
Potrivit unor surse din companie, ar fi fost trimisă documentația într-un final la București. Rămâne de văzut când va fi deblocată situația.