Eveniment
O avocată s-a sinucis în timp ce era în vizită
O avocată din Craiova s-a sinucis luni, 2 mai, în timp ce era într-o vizită la nişte prieteni.
Femeia, în vârstă de 35 de ani, mersese împreună cu iubitul său într-o vizită, să vadă cum îşi renovaseră nişte prieteni apartamentul dintr-un bloc.
Stabiliți de câţiva ani în străinătate, cei doi veniseră în ţară să petreacă sărbătorile. Au decis să meargă în vizită la nişte prieteni să vadă cum îşi renovaseră casa.
Fără să o vadă nimeni, femeia a ieşit din apartament şi s-a aruncat în gol de la etajul 4, pe casa scării.
Cei prezenți au sunat imediat la 112. Un echipaj SMURD a ajuns la faţa locului, a efectuat manevre de resuscitare, fără rezultate, însă.
„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, în timp ce se afla în vizită în apartamentul apelantului, din Craiova, împreună cu concubinul acesteia, de 35 de ani, femeia ar fi părăsit incinta locuinţei, fiind găsită ulterior căzută la parterul blocului.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă. Totodată a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului", se arată într-un comunicat remis presei.
Colegii femeii care mai păstrau legătura cu aceasta spun că ar mai fi avut tentative de suicid, potrivit adevarul.ro.