Ultima oră

O autospecială SMURD a lovit un adolescent 

Un adolescent de 16 ani a fost acroșat de o autospecială SMURD, care se afla în misiune. Autospeciala transporta o pacientă de 55 de ani aflată în stare gravă. 

O autospecială SMURD aflată în misiune, în județul Argeș, a lovit vineri seară un adolesent de 16 ani aflat pe bicicletă, copilul fiind rănit.

”Echipajul SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Bradu, în timp ce transporta la spital o pacientă în vârstă de 55 de ani, a acroşat un biciclist. Minorul în vârsta de aproximativ 16 ani a suferit un traumatism în zona feţei şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului”, a transmis ISU Argeş.

Sursa citată a precizat că băiatul a fost transportat la spital de un alt echipaj SMURD.

”Pacienta din ambulanţă a fost preluată şi transportată ulterior la spital de către un echipaj de terapie intenstivă mobil al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş. Ambulanţa SMURD, aflată în misiune, avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase”, a mai transmis sursa citată.

 

Vizualizări: 1,340

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: