Politică
Nu-l vede pe Iohannis să plece curând de la Cotroceni
Fostul lider al PD-L Gorj, Ionel Manțog, nu crede că președintele României, Klaus Iohannis, se grăbește să părăsească funcția pe care o deține.
Acesta afirmă că s-a văzut acest lucru chiar din declarațiile pe care șeful statului le-a dat, atunci când a spus că el reprezintă stabilitatea în România. Întrebat cine crede că dorește amânarea acestor alegeri până la jumătatea anului viitor, Manțog a spus că Iohannis.
„Președintele! Putem să privim lucrurile din două perspective. Putem să credem discursul celor care spun că în felul acesta s-a salvat democrația, țara, etc. Chiar președintele în discursul său a spus că el este stabilitatea și atunci este evident că fiind singurul care asigură stabilitatea în România merită să stea atât timp cât poate să predea această misiune de a asigura stabilitatea și prosperitatea în România unui nou președinte sau unui alt sistem de putere”, a declarat Ionel Manțog.