Social
Nu renunță la ideea ca cei 1800 de ”determinați” să fie păstrați la CEO
Soarta celor 1800 de angajați de la Complexul Energetic Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă determinată pare să rămână în continuare o partidă de ping pong.
Oamenii sunt pasați dintr-o parte în altă în momentul în care li se apropie finalul contractelor și stau cu sufletul la gură până în ziua în care vor afla dacă activitatea lor în cadrul producătorului de energie o să mai fie prelungită. La nivel declarativ, liderii de sindicat anunță că sunt alături de oameni de la cel mai mic la cel mai mare, însă așa s-a întâmplat și la ultima prelungire a contractelor, iar atunci, peste 120 de persoane au rămas inițial fără loc de muncă.
„Este o situație neplăcută pentru toată lumea. Eu văd lucrurile de așa natură încât colegii noștri să știe sigur pe ce cai stau. Eu sper ca în viitorul apropiat, acești oameni să afle ce le rezervă viitorul, dar eu cred cu tărie și militez alături de toată mișcarea sindicală pentru prelungirea pe o perioadă mai lungă a acestor contracte și transformarea lor pe perioadă nederminată, mai ales acolo unde este necesar”, a declarat președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu.