Social
Nouă posturi de medic, scoase la concurs
Spitalul Municipal Motru a scos la concurs nu mai puțin de nouă posturi de medic. Reprezentanții unității medicale încearcă astfel să rezolve problema deficitului de personal. Unele dintre posturi au mai fost scoase la concurs și cu alte ocazii, dar nu s-a prezentat niciun candidat.
Posturile sunt pe perioadă nedeterminată și cu normă întreagă.
„Spitalul Municipal Motru organizează (...) concurs pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale:
– Medic specialist oftalmologie, Compartiment Oftalmologie nedeterminată / normă întreagă
– Medic specialist gastroenterologie, Cabinet Gastroenterologie nedeterminată / normă întreagă
– Medic specialist urologie, Cabinet Urologie nedeterminată / normă întreagă
– Medic specialist cardiologie, Cabinet Cardiologie nedeterminată / normă întreagă
– Medic specialist medicină internă, Secția Medicină internă nedeterminată / normă întreagă
– Medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Cabinet Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice nedeterminată / normă întreagă
– Medic specialist ORL, Compartiment O.R.L. nedeterminată / normă întreagă
– Medic rezident ultimul an ORL, Compartiment O.R.L. nedeterminată / normă întreagă
– Medic rezident ultimul an ortopedie-traumatologie, Compartiment Ortopedie-traumatologie nedeterminată / normă întreagă”, anunță reprezentanții Spitalului Municipal Motru.
Depunerea dosarelor se va putea face în 10 zile lucrătoare de la afișarea anunțului. Abia după ce vor vedea dacă au candidați, șefii unității medicale vor anunța și un calendar al probelor din concurs.