Ultima oră

Nou atacant la Viitorul Pandurii

Albert Voinea, în vârstă de 30 de ani, a semnat cu Viitorul Pandurii. Jucătorul născut la Urdari, Gorj, a evoluat în cariera sa în 15 meciuri de prima ligă, două pentru Pandurii Târgu Jiu, în 2011, șapte pentru UTA, în 2021, și șase pentru CS Mioveni, în 2022.

De-a lungul carierei sale, Voinea a mai jucat în Liga 2 sau Liga 3, pentru echipele Gloria Bistrița, Damila Măciuca, U Craiova, Metalul Reșița, Șoimii Pâncota, CSM Râmnicu Vâlcea, Unirea Tărlungeni, ACS Șirineasa, CNS Cetate Deva, CSC Dumbrăvița, Ripensia Timișoara, Turris Oltul Turnu Măgurele, Universitatea Cluj, CS Mioveni și Concordia Chiajna.

Cele mai multe goluri le-a marcat când era legitimat la Ripensia, 13, în sezonul 2019/2020, și la Sportul Snagov, 12, în sezonul 2013/2014.

Viitorul Pandurii se află pe poziția a 11-a în Liga 2 după nouă etape, cu 12 puncte, la fel ca Steaua și Concordia Chiajna, clasate mai bine datorită golaverajului. În runda următoare, trupa lui Călin Cojocaru va juca acasă, contra CS Mioveni.

 

Vizualizări: 663

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: