Actualitate
Noi negocieri la CE Oltenia! Vezi aici ce categorie de angajați este vizată!
Sindicaliștii și administrația Complexului Energetic Oltenia vor avea în această săptămână o primă discuție despre viitorul în cadrul companiei energetice pentru cei 1800 de angajați cărora le expiră contractele de muncă. Salariații au intrat deja în ultima lună de contract și în afara unor promisiuni mai vechi, nu știu exact care urmează să fie viitorul lor.
În trecut, liderii de sindicat au anunțat după o întrevedere cu Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, că se ia în calcul chiar o prelungire a activității oamenilor pentru o perioadă de un an, însă este greu de crezut că acest lucru se va întâmpla. Întrevederea dintre cele două părți ar urma să aibă loc miercuri, în cadrul Comisiei Mixte, ocazie cu care se va aborda și această problemă. Dacă ar fi să ne uităm în trecut, contractele de muncă ale oamenilor s-au prelungit cu câteva zile înainte de a le expira și, cel mai probabil, așa se va întâmpla și acum. Surse din cadrul producătorului de energie ne-au relatat că nu toți cei 1800 de salariați vor avea parte de o prelungire a activității în cadrul gigantului energetic, pe lista ”neagră” fiind angajații care au avut diverse abateri disciplinare.