Ultima oră
Noi clase de fotbal pentru fete
Cinci noi clase de fotbal pentru fete vor fi înfiinţate anul acesta la liceele cu program sportiv din Bistriţa, Buzău, Piteşti, Târgu Mureş şi Timişoara, în vederea popularizării fotbalului în rândul fetelor.
Clasele de fotbal vor fi înfiinţate începând cu anul şcolar 2024-2025, de la clasele IX-a.
Federaţia Română de Fotbal contribuie în acest proiect prin implicarea unor specialişti cu expertiză inclusiv de nivel internaţional, precum şi cu mijloace materiale. Alegerea liceelor mai sus amintite a avut în vedere distribuţia claselor la nivel naţional.
„Printr-un astfel de parteneriat, combatem abandonul şcolar, menţinem tinerele sportive în sistemul educaţional prin oferirea unor oportunităţi de viitor în sport, atât ca jucătoare, dar şi în domenii conexe fotbalului (ex. arbitraj) şi sprijinim cariera sportivelor prin înfiinţarea acestor centre în proximitatea cluburilor de fotbal feminin deja existente, unde sportivele îşi vor putea continua cariera după încheierea junioratului”, susţine Ministerul Educaţiei.