Politică

Nicușor Dan e "zeul crivăţului din calorifere". Cine spune!

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, s-a dezlănțuit. Vasilescu acuză că Nicușor Dan a fost incompetent ca primar al Bucureștiului. Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, vicepreşedinte PSD, a declarat că Nicuşor Dan că este "zeul crivăţului din calorifere".

 

Ea s-a referit şi la Nicuşor Dan, unul dintre contracandidaţii lui Antonescu la alegerile prezidenţiale, afirmând că acesta, ca primar, "n-a fost în stare să construiască un stadion sau un spital sau o stradă".

 

"De la Bucureşti vine zeul crivăţului din calorifer, un personaj ciudat care mai mult vrea să nu facă decât să facă, care îi reţine pe primarii de sectoare să planteze copaci sau să reconstruiască pasaje care sunt gata să se demoleze. Şi să ştiţi că are un buget foarte mare, de 4 miliarde de euro în patru ani de zile, cu banii ăştia mai construieşti un oraş şi cu toate astea, într-un mandat de primar, n-a fost în stare să construiască un stadion sau un spital sau o stradă. Şi vrea să reconstruiască România", a spus Vasilescu.

 

Vicepreşedintele social-democrat a menţionat-o şi pe Elena Lasconi, candidat USR la Preşedinţie, afirmând că, în urmă cu trei luni, aceasta "plângea pe la uşa lui Marcel Ciolacu şi înroşea telefoanele pesediştilor" ca să o susţină în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale de anul trecut. "Mai este o doamnă care până acum câţiva ani făcea reclamă la capace de WC şi care acum spune că nu-l mai suportă pe Marcel Ciolacu, că nu-l mai suportă să fie prim-ministru, dar uită că acum trei luni de zile plângea pe la uşa lui să o susţină la alegeri şi ne înroşea telefoanele la toţi pesediştii ca o susţinem. Cam asta este oferta", a mai spus Olguţa Vasilescu.

Vizualizări: 1,542

Alte articole din Politică:

Citește și: