Actualitate
Negocieri la CEO. Sindicaliștii solicită bani mai mulți pentru angajați
Sindicaliștii din cadrul Complexului Energetic Oltenia se vor așeza la masa negocierilor cu administrația companiei. De această dată, scopul discuțiilor îl reprezintă creșterea valorii tichetelor de masă pentru mineri și energeticieni.
În momentul de față, valoarea unui tichet este de 30 de lei, iar reprezentanții salariaților solicită o majorare cu 5 lei, conform legii, începând cu data de 1 august, iar la 1 septembrie, valoarea tichetului să ajungă la 40 de lei.
„O să fie o întâlnire pe data de 25 august. Se întrunește comisia de negociere în ceea ce privește creșterea valorii tichetelor de masă. Valoarea tichetului de masă este de 30 de lei, iar prin lege, de la 1 august, valoarea maximă admisă este de 35 de lei, cu posibilitatea ca de la 1 septembrie, să ajungă la 40 de lei”, spune președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe.
Suntem convinși că sindicaliștii vor avea sorți de izbândă, tocmai că în discuție se află bonurile de masă. În speță, Căldărușe fiind unul dintre cei pe care nu i-a ocolit greva foamei ca și formă de protest, are tot interesul să militeze pentru acest drept.
De partea cealaltă, Directoratul nu-și permite să nu mărească valoarea tichetelor de masă de la 30 la 40 RON, fiindcă există riscul ca Gabriel Căldărușe să mărească timpii de greva foamei de la 30 la 40 minute! Asta deranjează teribil și naște o presiune în plus asupra factorilor de decizie.