Actualitate

Munteanu: Prestatorii își bat joc

Președintele Cartel Alfa Gorj, Alin Munteanu, acuză prestatorii de servicii din minerit că își bat joc de oameni. Acuzația vine după ce un alt lider sindical, Cristi Lădaru de la Cariera Roșia, a spus că accidentul din ianuarie, de la Jilț Sud, în care au murit trei oameni, era să se repete zilele trecute.

“Am văzut că domnul Lădaru a declarat că s-a blocat direcția la o tanchetă și era să fie iar o tragedie. Eu și în urmă cu o săptămână am declarat că pe nicăieri în lumea asta nu mai sunt tanchetele și dubele pe care le găsim în CEO. Efectiv, prestatorii își bat joc în continuare de noi și de oameni, nu văd decât bani. E clar că ei n-au făcut niciun fel de revizie la tancheta aia, că nu se duce direcția dintr-o dată”, a spus Munteanu la Radio Infinit. 

Liderul sindical le recomandă oamenilor să refuze să urce în astfel de mașini: “Înțeleg că s-au dus prestatorii acolo, au dat o cârpeală și au plecat. Eu sper ca duba aia să nu se mai regăsească acolo sau dacă se regăsește, oamenii să nu se mai urce”. 

Alin Munteanu mai spune că, din păcate, după tragedia de la Jilț, nu s-a schimbat absolut nimic în ceea ce privește condițiile de muncă din minerit.

Vizualizări: 2,471

Alte articole din Actualitate:

Citește și: