Eveniment
Muncitor decedat după ce a fost prins de o betonieră
Un accident de muncă a avut loc joi după-amiază la Brezoi, Vâlcea, unde un bărbat a fost prins într-o betonieră.
Accidentul a avut loc la o societate comercială din Brezoi, echipaje ale ISU Vâlcea intervenind pentru salvarea lui. Poliția din Brezoi a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană este prinsă într-un automalaxor în timp ce repara la cabina autoutilitarei.
„Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de 49 de ani, din localitatea Tomșani, județul Vâlcea, care, în timp ce repara la cabina unei autoutilitare, a fost prins în automalaxor“, a transmis IPJ Vâlcea.
Echipajele SMURD care au ajuns la fața locului au extras victima, iar ulterior au declarat decesul acesteia.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.