Actualitate
Munceau ”la negru” la construirea variantei de ocolire a orașului
Două persoane au fost găsite muncind fără forme legale, de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, la construcția variantei de ocolire a municipiului Târgu Jiu. Neregulile au fost constatate în urma unui control inopinat, care a avut loc săptămâna trecută. Patronul firmei din Mehedinți a fost amendat cu 40.000 lei pentru muncă la negru.
Inspectorii de muncă au efectuat în perioada 11-21.04.2022 un număr de 90 de controale, care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă, fiind aplicate 25 de sancțiuni în cuantum de 163.000 de lei și dispuse 119 măsuri de intrare în legalitate.
Un alt angajator din Târgu Jiu a fost sancționat de ITM Gorj, în data de 21 aprilie, cu suma de 20.000 de lei, pentru muncă nedeclarată, în domeniul panificației.
La nivelul Inspecției Muncii și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost încheiat Planul comun de acțiune privind organizarea controalelor fiscale în cooperare cu Inspecția Muncii în scopul prevenirii și combaterii formelor de fraudă fiscală asociate utilizării muncii subdeclarate sau nedeclarate.
Astfel, urmează noi controale la firmele din județ, anunță conducerea ITM Gorj.
”Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în colaborare cu inspectorii din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Târgu-Jiu, vor participa la acțiuni de control comune, în vederea identificării activităţilor economice care se desfăşoară fără respectarea prevederilor legale în materie financiar-fiscală şi de legislaţia muncii, precum şi sancţionării persoanelor responsabile”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.