Eveniment

Muncă în folosul comunității după un accident

Un bărbat din comuna gorjeană Mușetești va face 60 de zile de muncă în folosul comunității, după ce s-a urcat băut la volan. Judecătoria Târgu Jiu l-a condamnat săptămâna trecută la un an și două luni de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de doi ani.

Fapta s-a petrecut în seara de 4 iulie 2021, când bărbatul a condus pe drumurile publice, respectiv pe drumul național 66 Bumbești-Jiu. Testul de sânge a arătat o îmbibație alcoolică de 2,63 g/l alcool pur în sânge la prima probă de recoltare și 2,35 g/l alcool pur în sânge la cea de-a două probă de recoltare.

Băut fiind, bărbatul a acroșat parapetul metalic existent pe podul CFR, fiind sesizată Poliția. Gorjeanul a recunoscut că a consumat la domiciliul său o cantitate de aproximativ 1,5 litri de bere cu alcool și 1 litru de vin, fără să mănânce nimic.

Nefiind recidivist, acesta a scăpat cu o pedeapsă ușoară.

Vizualizări: 939

Alte articole din Eveniment:

Citește și: