Eveniment
Motivul pentru care un lăcătuș mecanic de la Roșiuța a fost condamnat
Situație bizară pentru un om care a muncit toată viața lui și s-a trezit acum cu o condamnare. Vorbim de un bărbat de 40 de ani, lăcătuș mecanic la Cariera Roșiuța, condamnat zilele trecute la zece luni de închisoare cu suspendare pentru încredințarea autovehiculului unei persoane ce nu posedă permis de conducere. Sentința Judecătoriei Motru din 10 ianuarie nu este definitivă.
Fapta s-a petrecut pe 23 martie 2021, pe raza comunei Slivilești, satul Miculești, din județul Gorj.
Bărbatul conducea pe drumul comunal 102, din direcția Miculești în direcția Motru.
La un moment dat, acesta a fost rugat de fiul său vitreg să-i încredințeze autoturismul pentru a-l conduce, motivându-i că urmează să susțină proba practică în vederea obținerii permisului de conducere și nu stăpânește bine plecarea din rampă.
Bărbatul a cedat rugăminților și a trecut pe scaunul dreapta față. Tânărul a condus autoturismul aproximativ 50 de metri pe drumul comunal 102, după care a fost oprit în trafic de către un echipaj de poliție.
Ambii s-au ales cu dosar penal, tânărul, care între timp a luat permisul, a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, cu amânarea executării, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, termenul de supraveghere fiind de doi ani.
Tatăl vitreg a semnat acord de recunoaștere a vinovăției, primind o condamnare similară.