Eveniment

Moarte inexplicabilă a unui copil din Târgu Jiu

Este șoc într-o familie din Târgu Jiu, după ce băiatul de 13 ani a fost găsit fără suflare, în baie. S-a întâmplat în Cartierul Meteor.

Oamenilor nu le venea să creadă că băiețelul a murit din senin și încă mai spera la o minune. Din păcate, echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul.

Este luată în calcul ipoteza unei intoxicări cu monoxid de carbon, dar numai autopsia poate stabili cauza decesului.

actualizare: ,,La data de 12 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat de 49 de ani, din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că, l-a găsit pe nepotul său, de 13 ani, căzut în baie, inconștient.

Echipajul Serviciului de Ambulanță Gorj, sosit la fața locului, a efectuat manevre de resuscitare, a băiatului de 13 ani, însă a fost constatat decesul.

Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Gorj Gorj.

 

 

Vizualizări: 2,115

Alte articole din Eveniment:

Citește și: