Actualitate
Mitrescu: În câteva luni, îl mănâncă rugina din interior.
Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, crede că un grup energetic intrat în conservare va fi mâncat de rugină și nu va mai fi pornit niciodată.
Afirmația a fost făcută în contextul deciziei guvernului de a băga grupurile 3 Rovinari și 7 Turceni în conservare, deși acestea au acoperire cu contracte pentru tot anul viitor.
„O conservare presupune o investiție imensă. Să aduci blocul energetic într-o stare astfel încât să nu se degradeze nimic. Ce presupune asta? Să bagi antioxidant pe țevi, pe cazan, ulei în turbine (...) deci e un proces cu investiții majore, astfel încât blocul energetic să nu se degradeze în timp. În caz contrar, în câteva luni, îl mănâncă rugina din interior. Lucru acesta se face greu și cu investiții”, a spus sindicalistul din Complexul Energetic Oltenia.
Acesta spune că au mai fost în conservare grupuri de care s-a ales praful. “Nu poți să bagi atâția bani în substanțele acestea chimice, să-l aduci în stare de conservare și după o lună să-l repornești. De obicei, în România, conservarea înseamnă să-l lași așa cum e, oprit și fără personal de întreținere. Dacă vrei să-l pornești din nou, suntem Stan Pățitul cu blocul 1 și 2, de la Rovinari, după 6-7 luni o să constați că e făcut praf. Asta spun și colegii de la Mintia, după doar un an și câteva luni, nu mai este nicio șansă să se pornească vreun grup de acolo”, a afirmat Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari, la Radio Infinit.
Mai sunt doar 11 zile până la închiderea celor două grupuri și încă nu este clar dacă și în ce condiții vor putea fi pornite după 1 ianuarie.