Actualitate
Mitrescu: Acum constatăm că de fapt nu s-a rezolvat nimic
Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, a spus că legea 197/2021 nu a adus până acum niciun câștig minerilor și energeticienilor, în afară de încadrarea în condiții speciale de acum încolo.
Perioada lucrată înainte de august 2021 nu este asimilată condițiilor speciale, așa cum au promis politicienii care au susținut legea, și nici măcar perioada de dinainte de 2001, așa cum a promis duminică ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu.
Casa Națională de Pensii respinge deja dosarele de pensionare depuse de salariații Complexului Energetic Oltenia care au împlinit 52 de ani.
Mitrescu a concluzionat, după o discuție purtată cu șeful Casei Naționale de Pensii, că, fără o ordonanță de urgență care să modifice legea, salariații CE Oltenia nu se aleg cu nimic. Acum nici nu mai are cine să dea ordonanță de urgență, pentru că guvernul a fost demis și are puteri limitate până la învestirea noului guvern.
“Fără o ordonanță de urgență, nu aplică nimic. Acum constatăm că de fapt nu s-a rezolvat nimic. Nu se recunoaște nicio grupă specială înainte de 2001 fără ordonanță”, a spus Mitrescu.
Cele patru federații sindicale anunță într-un comunicat că vor continua protestele, dar este dificil câtă vreme în pandemie numărul protestatarilor a fost limitat la o sută. “Tergiversarea emiterii acestui act normativ poate avea consecințe neprevăzute asupra desfășurării activității de exploatare a lignitului și de producere a energiei electrice, în contextul apropierii sezonului rece”, au avertizat federațiile, fără să pronunțe cuvintele “grevă generală”.