Actualitate
Mișcarea sindicală e în moarte clinică. Iovan și-a angajat fiul în funcția de inspector social
Cu toți liderii marilor sindicate din CE Oltenia, pensionari și cu toate neamurile angajate în companie, ”mișcarea sindicală” e moartă și îngropată. Astăzi, doar 25 de oameni au fost la protestele organizate de FNM, deși majoritatea foștilor salariați au primit decizii de pensionare pe minus, deși cad excavatoarele și instalații pe pe angajații CEO, iar la locurile de muncă sunt amenințați și presați de cei care ar fi trebuit să le apere interesele.
Problema salariaților din cariere și termocentrale e că susțin liderii de sindicat care s-au îmbogățit pe spatele lor și n-au de gând să se lase de duși din scaune până când CEO nu-și va da duhul cu adevărat.
De pildă, liderul de la Turceni, Eugen Iovan, și-a angajat fiul ... inspector social. Aceste funcții, de inspectori sociali, au fost înființate cu dedicație pentru liderii sindicali care ar trebui să se afle zi de zi în cariere și termocentrale și să raporteze problemele cu care se confruntă angajații. Nu numai că n-au mai fost văzuți prin cariere, dar, ca în acest caz, își angajează și beizadelele, no-name-uri, fără ca măcar să fie lideri sindicali.
Un alt lider de sindicat, pensionat pe caz de boală, a fost reangajat la CEO pe un post de ... inspector social. Și, exemplele pot continua. De notat, majoritatea șefilor de organizații sindicale ar fi trebuit să iasă la pensie de câțiva ani, înschimb sunt plătiți și de companie și de angajații CEO.