Ultima oră
Minore prinse la furat

Două fete de 16 și 17 ani au fost prinse la furat într-un hypermarket din Târgu Jiu. Agentul de securitate le-a văzut când au sustras mai multe produse cosmetice.
"Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de un agent de securitate al unei societăți comerciale (hypermarket) din localitate, despre faptul că a identificat două persoane care au sustras bunuri din magazin.
Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică s-au deplasat la fața locului, identificând două minore, de 16 și 17 ani, din comuna Peștișani, care ar fi sustras de pe rafturile Hypermarketului mai multe produse cosmetice, în valoare de peste 400 de lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Bunurile au fost recuperate și predate societății", a transmis Poliția.
Vizualizări: 296