Eveniment
Minor pe motocicletă
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au depistat în trafic, în urmă cu două zile, un minor de 15 de ani, din comuna Albeni, în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată pe strada Nucilor, din localitatea de domiciliu.
"În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", a transmis IPJ Gorj.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Tot la data de 23 mai., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din comuna Florești, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe strada Profesor Emil Gîlceavă, din orașul Turceni, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are suspendat acest drept.