Politică
Ministrul Muncii, anunț despre pensionarea minerilor
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că minerii se vor putea pensiona mai târziu cu 2 ani decât până acum. Noul proiect de lege a pensiilor pare bătut în cuie deși minerii din Gorj sperau să rămână acu aceleași beneficii din Legea 197, care le permite să iasă din câmpul muncii chiar si cu 13 ani mai devreme.
Ministrul Muncii a declarat la un post central de televiziune că după noua lege, minerii vor putea ieși la pensie cu cel mult 11 ani mai devreme.
"Este un subiect care ne preocupă. În noua propunere pe care o avem, avem și un aspect care ține de aceștia. Până acum scăderea vârstei de pensionare pentru condiții speciale era cu 13 ani. În noul proiect de lege este până la 10 ani, iar în cazul minerilor până la 11 ani. Datorită condițiile speciale de muncă, la reducerea vârstei de pensionare, fiindcă aveau 3 avantaje, dintre care unul este reducerea vârstei de pensionare, oricine era în condiții speciale de muncă primea o reducere a vârstei de pensionare de până la 13 ani, obținea 6 luni pe an. Adică dacă dvs ați lucrat un an în condiții speciale de muncă, puteați să ieșiți mai repede la pensie cu jumătate de an. Dacă ați lucrat 2 ani, puteați să ieșiți mai repede cu un an și așa mai departe. Acum vei putea să beneficiezi de o reducere a vârstei de pensionare de maxim 10 ani. Minerii se pot pensiona cu 2 ani mai greu", a declarat ministrul Muncii, la Digi24.
Vor mai fi discuții însă pe marginea acestei legi și se vor mai căuta soluții, concluzionează ministrul. "În discuțiile cu Comisia care, plecând de la faptul că noua lege trebuie să respecte contributivitatea, iar acestea erau niste condiții derogatorii, am solicitat 2035, gândindu-ne în mod special și la dânșii, fiindcă dânșii sunt într-un program de restructurare acum, care restructurare este pe tranziția justă până în 2032 și atunci noi am încercat cumva să găsim o formă care să țină cont de specificul României. Ma voi vedea cu dânșii încercând să discutăm și să le explicăm reforma, pe de altă parte să găsim soluții", a mai completat ministrul Muncii.