Politică
Ministrul Energiei, anunț pentru angajații CE Oltenia
Ministrul Energiei a anunţat, luni, că au fost semnate contractele de finanțare pentru opt parcuri fotovoltaice și un grup pe gaze naturale care vor fi dezvoltate de CE Oltenia în parteneriat cu OMV Petrom şi Tinmar Energy.
„CEO Oltenia se modernizează și face trecerea de la cărbune la energie verde. Parteneriatele cu OMV Petrom și TINMAR implică o participare de 50% din partea CEO Oltenia, care va beneficia de noi surse de venit și va pregăti actualii angajați pentru a implementa și opera aceste proiecte de investiții (și nu numai)”, a anunţat ministrul Sebastian Burduja.
Parcurile fotovoltaice vor fi construite la Işalniţa, Tismana, Roșia, Rovinari, Turceni, precum și pe haldele Pinoasa și Bohorelu. “În perioada imediat următoare vor fi declanșate procedurile de achiziție pentru contractarea serviciilor de inginerie, construcție și punere în funcțiune a noilor capacitați”, a mai menționat ministrul.
Este în curs de constituire și o societate cu ALRO, prin care să fie realizat grupul pe gaze de la Ișalnița.