Politică
Ministru nou în guvernul Ciucă
Angel Tîlvăr a fost învestit în funcţia de ministru al Apărării Naţionale, marţi, la sediul MApN, în prezenţa prim-ministrului Nicolae Ciucă.
În alocuţiunea sa, noul ministru a evidenţiat importanţa misiunilor desfăşurate de personalul militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale pentru asigurarea securităţii României şi contribuţia la securitatea spaţiului euro-atlantic, arată un comunicat al MApN.
"Trăim momente dificile şi de grele încercări pentru securitatea mondială, ca urmare a războiului ilegal şi ilegitim din Ucraina. Faptul că la acest moment România este o ţară sigură şi stabilă se datorează atât militarilor şi civililor din cadrul Armatei României, cât şi apartenenţei la NATO, Uniunea Europeană şi Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii", a declarat el.
Ministrul a subliniat nevoia de continuare a eforturilor de consolidare a capabilităţilor de apărare naţionale, în special a programelor de modernizare a armatei.
În alocuţiunea sa, prim-ministrul Nicolae Ciucă a scos în evidenţă importanţa deciziei politice de a ridica nivelul alocărilor bugetare pentru Armata României, începând de anul viitor, la 2,5% din PIB.
"O parte semnificativă a bugetului apărării, peste 30%, va fi alocată achiziţiilor de tehnică modernă, ceea ce va crea posibilitatea accelerării unor programe de înzestrare esenţiale pentru creşterea rezilienţei la nivelul Sistemului Naţional de Securitate al României. Aveţi, domnule ministru, toată susţinerea mea şi a Guvernului României pentru îndeplinirea acestor obiective," a arătat Ciucă.
Prim-ministrul a vorbit, de asemenea, despre importanţa dimensiunii de cooperare civili-militari atât la nivelul personalului MApN, cât şi în relaţia ministerului cu celelalte instituţii şi cu societatea civilă în ansamblul său.