Ultima oră
Ministerul Energiei inițiază consultări cu acționarii Complexului Energetic Oltenia pentru selectarea noilor administratori

Ministerul Energiei a lansat o invitație oficială către acționarii Societății Complexul Energetic Oltenia S.A., în vederea consultării asupra componentei inițiale a planului de selecție pentru ocuparea posturilor vacante din Consiliul de Administrație.
Consultările se adresează acționarilor care dețin individual sau cumulat peste 5% din capitalul social al companiei, iar scopul acestora este definitivarea documentului ce va sta la baza nominalizării viitorilor administratori. Ministerul urmărește, astfel, alinierea așteptărilor dintre autoritatea publică tutelară și acționari în ceea ce privește direcțiile de dezvoltare ale companiei.
Proiectul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Energiei și al CE Oltenia, iar propunerile de modificare pot fi transmise în scris până la data de 30 aprilie 2025 la adresa: [email protected].
Inițiativa face parte din aplicarea legislației privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în conformitate cu OUG nr. 109/2011 și HG nr. 639/2023.
Vizualizări: 563