Politică

Ministerul Dezvoltării a oprit conducta de bani pentru investiții. Primar: Să deblocheze de urgență!

Tot mai mulți primari din județul Gorj sunt revoltați că nu au mai primit bani de la Ministerul Dezvoltării pentru a finaliza proiectele de investiții prin Programul Anghel Saligny. Constructorii au facturi restante de câteva luni și nu și-au primit banii. Amenință că vor abandona șantierele.

 

Un astfel de exemplu este și la Săcelu, unde primarul atrage atenția că riscă să rămână cu investițiile neterminate pentru că nu mai vin banii de la Ministerul Dezvoltării. Firmele au făcut parte din lucrări, dar nu au primit banii pentru acestea, așa că nu mai sunt dispuse să continue proiectele.

 

„Ministerul Dezvoltării, când și-a asumat acest program care e finanțat și s-au semnat aceste contracte, noi, primăriile, am semnat cu constructorii. Nu e normal, nu e legal și nici firesc să rămână firmele cu facturi depuse, cu lucrări efectuate și să aștepte la infinit plata acestor lucrări efectuate. Ministerul să revină asupra acestei decizii și să deblocheze lucrurile de urgență. Altfel, ne vom regăsi cu toate societățile privind punerea în aplicare a acestor proiecte că vor lăsa lucrările nefăcute, vor intra în faliment sau insolvență, iar costurile vor fi mult mai mari decât în prezent”, a spus la Radio Infinit primarul din Săcelu, Gheorghe Dumitrelea.

 

Nu este singurul edil care a scos în evidență această situație. Și alte investiții riscă să se blocheze din același motiv. Ministerul Dezvoltării nu a mai decontat banii din noiembrie, firmele au trimis facturi și nu au primit banii. În unele comune, constructorii au întrerupt lucrările până la primăvară, când au primit promisiuni că-și vor încasa sumele restante. 

Vizualizări: 763

Alte articole din Politică:

Citește și: