Actualitate

Minerii și energeticienii se țin de cuvânt: fac plângeri penale pentru abuz în serviciu

Situația a devenit insuportabilă pentru minerii și energeticienii care așteaptă, de doi ani (timp în care au murit - din 2021, până în prezent, peste 100 de salariați CEO, sau abia ieșiți la pensie), să se pensioneze în baza Legii 197. 

 

Este clar, așa cum a demonstrat, ieri, la Târgu Jiu, liberalul Daniel Baciu, șef al Casei Naționale de Pensii, că salariaților CEO li se REFUZĂ în continuare pensionarea conform legii. Prin urmare, angajații CEO din cadrul sindicatului Energia Rovinari au anunțat că vor semna plângeri penale împotriva funcționarilor și conducerii Casei de Pensii Gorj.

Mai mult, și cei de la Dolj au reacționat, așa cum de altfel și anunțaseră în urmă cu câteva zile. Astfel, vicele sindicatului Termo Energia Craiova II, Florin Cimpoieru, a depus, astăzi, împotriva șefei Casei de Pensii Dolj și a lui Daniel Baciu – președintele Casei Naționale de Pensii, plângeri penale pentru abuz în serviciu, la Parchetul din Craiova.

Vizualizări: 2,660

Alte articole din Actualitate:

Citește și: