Actualitate
Minerii primesc apă pe caniculă
Măsuri speciale pentru mineri! Având în vedere avertizarea meteo care prognozează temperaturi extrem de ridicate, Complexul Energetic Oltenia a adoptat măsuri urgente pentru protecția salariaților. Minerii care lucrează în schimbul I și II vor primi câte doi litri de apă minerală, salariații cu probleme de sănătate vor fi supravegheați și ambulanțele vor merge la toate subunitățile cel puțin o dată pe schimb pentru ca angajaților să le fie verificată starea de sănătate.
Compania a transmis într-un comunicat de presă și restul măsurilor ținând cont că în următoarele două zile județul Gorj va fi sub cod roșu de caniculă.
"Ambulanțele centrelor de intervenție Roșia, Tismana, Motru și Jilț se vor deplasa zilnic, în intervalul 11:00 - 18:00, la subunitățile deservite, cel puțin o dată pe schimb. Personalul medical va efectua verificări periodice ale stării de sănătate a lucrătorilor pentru a interveni prompt în caz de nevoie.
În cazul în care se semnalează probleme de sănătate, lucrătorii afectați vor fi transportați la cabinetele medicale sau punctele sanitare dotate cu personal instruit pentru gestionarea situațiilor specifice acestei perioade.
Activitățile ce implică efort fizic mare sau foarte mare vor fi programate să înceapă în primele ore ale dimineții (până la ora 11:00) pentru schimbul I și seara (după ora 18:00) pentru schimbul II. De asemenea, acestea pot fi reprogramate după trecerea valului de caniculă, dacă situația permite.
Se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite sau în zone climatizate, pentru a asigura condiții de lucru sigure și confortabile.
Complexul Energetic Oltenia își reiterează angajamentul față de sănătatea și siguranța angajaților săi și va continua să monitorizeze evoluția condițiilor meteorologice", anunță compania.