Actualitate

Minerii continuă protestele

După mitingul organizat în capitală, minerii anunță că vor continua protestele în fiecare săptămână. Vor organiza astfel de manifestări atât în Gorj, cât și în Hunedoara sau Mehedinți. Luna viitoare, vor merge din nou la București. 

"Avem tăieri de pensie până la 4.000 de lei dintr-o pensie. Cât înseamnă asta? Cam 40%, 50% chiar, la unii", a spus Crețan.

 

Constantin Crețan, liderul Federației Naționale a Muncii, a anunțat că a avut discuții cu ministrul Muncii și cu președintele Casei Naționale de Pensii și a primit asigurări că toate deciziile judecătorești vor fi puse în aplicare. 

Sunt mulți foști mineri care au câștigat o pensie mai mare în instanță, dar Casele de Pensii nu le-au dat nici măcar un leu în plus. 

Pe lângă această problemă, marea dispută este, în continuare, pe seama legii pensiilor, dar protestatarii nu au primit vești prea îmbucurătoare în această privință. E motivul pentru care nu vor să renunțe la proteste.

 „Vom continua să demonstrăm în fiecare săptămână: miercurea, în Valea Jiului, joia la Târgu Jiu, vinerea la Severin. Apoi Confederația Meridian va aduna toți nemulțumiții pe grupele de muncă și pensionarii de care și-au bătut joc de ei, îi vor aduna pe 25 octombrie în fața Guvernului. Speranța moare ultima”, a spus la Radio Infinit Constantin Crețan.

 

 

Vizualizări: 1,828

Alte articole din Actualitate:

Citește și: