Actualitate

Minerii au revenit la muncă

Angajații Complexului Energetic Oltenia care au fost liberi cu ocazia sărbătorilor de iarnă au revenit la lucru. Cei mai mulți dintre cei care au avut parte de câteva zile libere își desfășoară activitatea în carierele miniere. Totuși, perimetrele miniere care deservesc Sucursala Electrocentrale Rovinari au venit și în această perioadă la muncă pentru că a fost nevoie de cărbune pentru grupurile energetice.

 

Chiar și așa, cantitatea de energie produsă de Complexul Energetic Oltenia a fost una destul de mică și nu a depășit 700 de MW/h.

 

În tot acest timp, România continuă să importe mii de MW. Totuși, grupurile producătorului de energie ar putea să fie turate la maximum în perioada imediat următoare având în vedere faptul că CE Oltenia este una din companiile care livrează energie în Republica Moldova, acolo unde criza energetică se adâncește pe zi ce trece după ce rușii au sistat livrarea de gaze naturale.

Vizualizări: 1,849

Alte articole din Actualitate:

Citește și: