Eveniment

Metodă de înșelat: Vând apă la preț de motorină

Atenție! O nouă metodă de înșelat este practicată în zona județului Gorj. Mai multe persoane au fost deja păcălite. Ele au cumpărat motorină la prețuri accesibile, însă, mai târziu, au constatat, cu stupoare, că în bidoane aveau apă, în loc de combustibil. 

Cei care pun în practică această înșelătorie folosesc, din spusele celor pățiți, o mașină cu numere de București și le promit clienților că vor mai reveni în zonă, să le vândă, din nou „motorină” la prețuri foarte bune. Chiar unul dintre gorjenii păcăliți s-a decis să povestească pățania, pe Internet, tocmai pentru ca alte persoane să mai treacă prin ce a trecut el.

„Vreau să fac o avertizare. Au apărut noi hoți, vin cu o mașină prin sat și te întreabă dacă vrei să cumperi motorină la un preț accesibil, îți iau și numărul de telefon să te mai contacteze și la revedere. Țin să menționez că bidoanele sunt de 5 și 10 litri, de apă. Juri că este motorină. Îți desface un bidon, care este cu motorină curată iar restul este ȚEAPĂ!”, este mesajul postat de gorjeanul păcălit. 

Iar cazul nu este unul singular. „Și noi am pățit, acum doi ani. Avem și acum bidoanele cu apă și un pic de motorină deasupra”, a comentat un alt gorjean. 

 

Vizualizări: 1,224

Alte articole din Eveniment:

Citește și: