Politică

Mesajul lui Cosmin Popescu pentru prefect: Cade clădirea pe tine

Se face un an de când Gorjul a fost zguduit de cutremure și o clădire emblematică din județ e încă afectată grav de seisme. E vorba chiar de Instituția Prefectului. Pentru că prefectul e ocupat cu campania electorală, a uitat că ar trebui să se ocupe și să reabiliteze clădirea de care răspunde în care intră sute de angajați și sute de alți gorjeni care vin să-și facă permisul sau pașaportul ori vin în audiență.

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, l-a criticat dur pe prefectul Iulian Popescu pentru că n-a fost în stare să facă nimic de când a fost instalat în această funcție. Documentația începută de fostul prefect Cristina Cilibiu, care a discutat cu Compania Națională de Investiții să aloce bani pentru reabilitarea clădirii a rămas la fel.

Prefectul n-a binevoit să facă ceva. A, ba da, a făcut. Și-a amenajat un birou frumos în cealaltă aripă a clădirii, să fie mai ferit. În fostul birou al prefectului, sunt crăpături prin care îți încape mâna și îți cade tencuiala în cap. Cilibiu își improvizase un birou. Iulian Popescu și-a făcut unul de barosan, mai la scuteală de efectele cutremurului. Că doar o dată-i prefect.

Cosmin Popescu l-a urecheat pe prefectul care s-a lăudat încă de anul trecut că a rezolvat problema. În realitate, n-a rezolvat nimic. “E mereu cu sabia scoasă: Voi ataca, voi face! Mă, dar tu ce ai făcut pentru județul ăsta? Te-ai angajat că reabilitezi Instituția Prefectului care stă să cadă pe angajații tăi. Oamenii ăia care vin și dau examene pentru permisul auto chiar sunt încântați de cum arată acolo? Te-ai lăudat, ai făcut conferințe de presă, ai anunțat: Gata, am rezolvat Palatul Prefecturii. N-a rezolvat nimic”, a spus Cosmin Popescu, la Tele 3.

Prefectul chiar a fost sfătuit să caute fonduri printr-un program special, dedicat chiar zonelor afectate de cutremure. Dar l-a lăsat rece. L-au lăsat rece fondurile pentru reabilitarea Prefecturii, că în ceea ce privește interesul personal a avut grijă să ia fonduri de sute de mii de euro pe firmele sale și ale familiei. „Toată clădirea e a MAI. Avem contract de comodat. A fost sfătuit, cum eu am depus proiect pe programul de risc seismic, a fost sfătuit să discute cu MAI să obțină sumele de bani necesare. Gorjul are o prioritate pentru finanțare. Nu s-a concretizat cu nimic. Vă dați seama ce autoritate are? Nu e rezolvat nimic, cad zidurile pe noi. O să solicit unei autorități să-mi spună dacă mai e sigură. Cade tencuiala și experții s-au îngrozit! Prin asta ți-ai face campanie, domnule prefect, dacă ai arăta că ești capabil să aduci o investiție serioasă, să lași ceva în urmă. Documentele semnate de Cristina Cilibiu, discuțiile cu CNI au rămas la fel. El nu a făcut nimic”, a mai declarat Cosmin Popescu.

Lucrurile sunt blocate în acest moment. „Bucureștiul uită că a fost cutremur în Gorj. Imaginile tulburătoare de atunci au dus la o finanțare rapidă”, a mai punctat Cosmin Popescu.

Vizualizări: 4,731

Alte articole din Politică:

Citește și: